Narcis Neaga a demisionat din postul de director general al CNAIR, după ce premierul Viorica Dăncilă a solicitat revocarea acestuia.
Premierul Viorica Dăncilă a cerut demiterea lui Narcis Neaga de la șefia Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), acuzând întârzieri de proiectare și execuție pentru tronsoanele 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești, întârzierea lansării procedurii de execuție pentru tronsonul 4 al aceluiași proiect, precum lipsa unei noi licitații pentru execuția secțiunilor 3 și 4 din Drumul expres Pitești-Craiova, ca urmare a contestării procedurilor inițiale. Premierul și-a arătat nemulțumirea legată și de faptul că actuala conducere a CNAIR ar fi dezinformat în legătură cu stadiul lucrărilor pentru loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deja, asumate a fi finalizate la sfârșitul anului 2018.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică seara, la Antena 3 că ia în calcul crearea unui departament pentru infrastructură care să funcționeze în subordinea primului ministru al României și că ia în calcul eliberarea din funcție a lui Narcis Neaga, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Licitația pentru construirea Autostrăzii Sibiu - Pitești a fost contestată de unul dintre participanți, firma Contrucții SA din Sibiu, care are antecedente în contestarea licitațiilor din oraș. Firma are întârzieri mari în modernizarea stadionului municipal Sibiu.
În urma contestațiile depuse la documentație, licitațiile pentru loturile 3 și 4 ale drumului expres Craiova-Piteșit vor trebuie anulate și reluate, a confirmat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga.
Ștefan Ioniță, șeful Direcției Tehnice și Calitate din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), se retrage, începând din această lună, de la conducerea instituției, Profit.ro anunțând la finele lunii martie că Narcis Neaga a fost reinstalat la șefia CNAIR, post pe care l-a mai ocupat în perioada 2012-2015. Ioniță a condus CNAIR pentru 1 an, cu titlu provizoriu.
Narcis Neaga a fost reinstalat la șefia Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), post pe care l-a mai ocupat în perioada 2012-2015.
Fostul director al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Narcis Neaga a fost numit, joi, membru în Consiliul de Administrație al CNAIR.